Ideea de a publica un volum colectiv plutea cumva în aer în grupul nostru de la cenaclul „Săgetătorul“, grup care îi includea și pe Alex Baumgarten și pe Radu Carp, nume sonore, astăzi, în sfera academică. Prima oară a fost formulată, dacă țin bine minte, la fosta berăria Gambrinus, prin 1988-89. Volumele colective erau la modă, datorită miticului Aer cu diamante (pe care l-am atins și deschis abia după 1992, la biblioteca de la Litere, dar din care citisem totuși fragmente citate în cărți de critică, la Eugen Simion şi alţii), fratelui său de la editura Litera de pe-atunci, Cinci, apoi Desantului... Cred că visam să scoatem un volum colectiv aşa cum alţii aspirau să-şi facă o formaţie. (În cazul optzeciştilor, volumele colective, tipărite pe speze proprii, fuseseră, poate, şi o soluţie de avarie – se publica greu altfel – dar, precum în cazul legii germane a purităţii berii, motivate la origine de penuria de grîu, ceva ivit şi din vicisitudine a devenit pe parcurs un element de blazon). Gîndul plutea, cum spuneam, în aer şi a rămas acolo vreo şase ani, interval în care s-au întîmplat multe în ţară. Nu mai ştiu cine dintre noi şi în ce context a resuscitat ideea, dar mi-aduc aminte că mi s-a părut cool. Prinsesem deja şi gustul: am debutat editorial în 1995 în alt volum colectiv, Tablou de familie (detalii infra). Ca program şi practică estetică, eram într-o perioadă amestecată. Ajunsesem cît de cît la zi cu lecturile, mă uitam la MTV la Beavis şi Butt-head, dar încă nu mă înduram să mă despart definitiv de unele reminiscenţe, cum să le zic, din pubertatea şi adolescenţa devenirii mele lirice. În Marfă am pus şi unele texte cu care nu m-aş fi încumetat să particip la Tablou de familie, nu pentru că nu mi se păreau destul de bune, ci fiindcă le simţeam cumva în disonanţă cu direcţia indusă de experienţele de la Cenaclul Litere. M-am simţit, aşadar, mai relaxat, într-un fel, în Marfă – cam aşa cum trăieşte, poate, un cîntăreţ de rock trecerea de la chitară electrică, pentru metale, la chitara acustică, de blues-uri şi balade. Astăzi, din grupajul meu din Marfă mi se pare că s-au învechit cum trebuie – ca un vin păstrat în condiţii optime – vreo trei-patru texte. Cîteva pot fi folosite, ca oţet nobil, la salate, iar unele – două, trei – sunt nerecomandate consumului.
Sorin Gherguț
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu