am fost puşi în top 5 al preferinţelor la Gaudeamus

pe Bookaholic aveţi o trecere în revistă destul de cuprinzătoare a cărţilor lansate la Gaudeamus anul acesta.

reportajul Mădălinei Georgescu se încheie cu un pasaj care ne-a plăcut mult, şi pe care ne permitem să-l reproducem, şi veţi înţelege de ce.

"Concluzii? Cam greu: nu vorbim de ce a cumpărat o nișă, ci o mulțime foarte variată. Și așa cum cărțile practice ocupă un previzibil loc important, romanele polițiste pe al lor, sf-urile idem, la fel și cele mai promovate sau cărți-eveniment ale anului (un exemplu e Sanctus, un altul e Aleph, al lui Coelho, la polul opus e Cartea Roșie) completează tabloul. Cât despre noi, am răsfoit multe noutăți, iar un top 5 la minut le-ar include pe: Speranțe și Perspective, de Noam Chomsky, Marfă Reîncărcată, Versez al lui Iv, Jurnalul lui Anne Frank, Litera din Scrisoare Misterioasă, de Alex Leo Șerban."

RECLAMA

în redacţie la Salut, alegeam titlul MARFĂ

mai tineri:

extrase din presa de acum 16 ani

poate nu vă vine să credeţi, însă pe vremea aceea revistele pentru adolescenţi publicau poezie.

aveţi un link, la ZUM

căreia îi mulţumim că păstrează ziare vechi.

MARFĂ şi/sau Calea Literaturii!

După câţiva ani de redactor-şef al revistei pentru adolescenţi "Salut", patronată de marele actor George Mihăiţă, şi de redactor-şef la celelalte publicaţii ale Trustului Salut, "Univers paranormal" (prima revistă de gen din România pe care am realizat-o împreună cu scriitorii Ion Hobana, Vasile Andru, Gabriel Rusu şi Dănuţ Ungureanu) şi "Sexualitatea" ( o revistă realizată împreună cu Societatea de Educaţie Sexuală din România, cu Aurora Liiceanu coordonator din partea acestei importante organizaţii!), după ani în care energia mea intelectuală părea că mă îndepărtează tot mai mult de poezie, ajunsesem să trăiesc un coşmar povestit de Traian T. Coşovei. În fiecare noapte, îmi bătea cineva la uşă. Întrebam cine-i şi mi se răspundea sec: "Sunt eu, Ratarea!". Credeam că jurnalismul pe care îl practicam cu toată forţa mă va rata ca poet. Aşa că ideea de a recupera spaţiul pierdut pentru literatură, între 1990 şi 1996, m-a pus în situaţia unei restructurări identitare. Ori continui cu jurnalismul şi spun adio scrisului literar profesionist, ori aleg calea literaturii, cu toate greutăţile materiale pe care această cale o presupune!

Am făcut câţiva paşi premergători eliberării de jurnalismul dezenergizant. Am iniţiat un cenaclcu, Cenaclul de Marţi, cu Mircea Nedelciu, Traian T. Coşovei şi Gabriel Rusu ca invitaţi speciali. În revista "Salut" am promovat, în pagina "Sub teiul lui Eminescu", un titlu dat de Marin Sorescu, lecturile de la Cenaclul de Marţi şi textele primite de la corespondenţii "Salut" (printre ei Răzvan Ţupa!). Obsesia literaturii devenise a doua mea natură!

Înainte de 1989, frecventasem cu religioziate, sâmbătă de sâmbătă, Cenaclul "Săgetătorul" condus de profesorul Tudor Opriş, cu şedinţele sale de la Liceul "Gheorghe Lazăr" din Bucureşti, care se prelungeau prin grădina Cişmigiului, la "Monte Carlo", pe atunci cofetărie, la un choix à la creme. Cenaclul avea un preşedinte din rândul elevilor. Când am ajuns eu la Cenaclu, preşedinte era Bogdan O. Popescu, pe atunci un adolescent cu jeanși şi geacă de piele, fapt care îl remarca şi mai mult în ochii fetelor. El făcea parte dintr-o generaţie de aur a Cenaclului, împreună cu Răzvan Rădulescu (da, e chiar romancierul, scenaristul şi regizorul cu acelaşi nume!), Ionuţ Cîrjan (singurul adolescent care avea un volum de poeme, cu o recomdare de Traian T. Coşovei), Marius Stoian sau Napoleon Helmis. După Bogdan O. Popescu, am fost ales eu preşedinte de către colegi precum Alexander Baumgarten, Dan Pleşa, Sorin Gherguţ. Între generaţia Popescu şi generaţia Baumgarten-Gherguţ-Pleşa exista o rivalitate firească. Eu eram tampon între aceste grupuri literare, chiar dacă am fost, deseori, criticat pentru "diplomaţia" mea. Împreună cu Baumgarten, Gherguţ şi Pleşa am pus la cale, încă din 1989, o antologie de patru, după "Cinciul" optzecist. Am discutat despre textele noastre, dar, după 1989, nu a mai fost timp de... poezie. Baumgarten a plecat la Cluj, unde a făcut o remarcabilă carieră universitară, şi ceilalţi trei am intrat în morişca "capitalismului de cumetrie".
Obsesia de a nu mă rata ca scriitor m-a îndemnat să reiau legăturile cu colegii mei de generaţie. Baumgaten, Gherguţ şi Pleşa mi-au trimis textele pentru antologia căreia nu-i găsisem titlu. În acea vreme, la mare modă era trupa "Sarmalele reci" pentru textele scrise de Florin Dumitrescu. Pe Florin Dumitrescu îl ştiam şi din poemele publicate în "Art Panorama", revista condusă de Dan Silviu Boerescu. Îmi plăceau foarte mult poemele ludice ale lui Florin Dumitrescu şi, astfel, l-am propus lui Gherguţ şi Pleşa să ne fie coleg de antologie. În august 1996, m-am întâlnit la Costineşti, după câţiva ani, cu Bogdan O. Popescu, cu barba care îi crescuse peste ani. Au fost câteva zile de neuitat, cu reportofonul prin staţiune punând cele mai incredibile întrebări studentelor şi celor ce ne ieşeau în cale. Au fost zile de improvizaţie poetică şi de scris poeme dialogice. Poezia lui Popescu era ca o iederă stilistică de neoprit care acoperea sticle de bere, parfumuri de damă, brichete ce explodau sub privirile hipnotizate ale unor yogine.

Întors din Bucureşti, cu textele lui Popescu pe masă, am ajuns la concluzia că poemele lui Baumgarten erau dintr-o lume ingenuă care îmi părea că nu închide cercul antologiei noastre. Aşa s-a întâmplat că în locul lui Alex. Baumgartem a apărut Bogdan O. Popescu, la propunerea mea. Florin Dumitrescu a venit cu ideea genială a titlului, "MARFĂ", cuvânt de argou pentru mulţi adolescenţi români. Dumitrescu era obsedat de şabloanele de limbaj şi de extinderea lor în poezie şi publicitate. Au mai fost propuse titluri precum "Extra", "Super", dar ele au fost să fie numai pentru lumea publicitară.

Pe 23 septembrie 1996, George Mihăiţă a împlint 50 de ani. El a venit cu frumoasa idee ca de ziua lui să facă un cadou adolescenţilor şi tinerilor, o carte de poezie a Editurii Salut, antologia "Marfă". La Studio Martin a fost o lansare de gală, cu invitaţi precum Adrian Sârbu şi Janine, Dan Piţa, Irina Movilă, Vladimir Găitan, Aurora Liiceanu, Dan Chişu, Vlad Enăchescu, Silvia Dumitrescu, Octave, Beatrice Vornicu, Iolanda Bellu, colegii şi colaboratorii mei de la Trustul ”Salut” - Roxana Iliescu, Romeo Neacşu, Tudor Mihăiţă, Dănuţ Ungureanu, Ion Hobana, Simona Ioniţă, Olivia Sgarbură, Amana Oişteanu, Olivia Pareşcura.

"Marfă" a reprezentat pentru mine revelaţia că pot exista în literatură/prin literatură. După câteva luni de zile, mi-am dat demisia de la "Salut", după ce coordonasem toate procedurile de achiziţie ale revistei de către Media Pro şi după ce refuzasem un post de coordonare în noua firmă creată. Am ales Calea Literaturii. Se pare că nu am greşit!
 

Dan Mircea CIPARIU

marfă, la 15 ani distanţă

Sunt greu de înţeles anii 90-95 pentru cei care i-au trăit, şi greu de imaginat pentru cei care nu-i mai ţin minte, sau, prea tineri, nu i-au apucat.  Era o perioadă în care lumea sărăcea văzând cu ochii, inflaţia topea orice brumă de economii, reperele valorice se aşezau pe alte planuri, mereu în schimbare. Era şi un timp în care lumea credea că una dintre soluţii era să faci bani, şi unii se îmbogăţeau peste noapte. (Abia acum,  cu criza, oamenii au înţeles că banii se pot pierde la fel de uşor, peste noapte). 

E greu de inţeles ce valoare, cel puţin pentru noi, cei 5, aproape sacră, avea în acel moment  înţelesul verbului a publica. A debuta într-o carte.  E greu de înţeles astăzi, când numai la editura Brumar, anul acesta, la târgul unde şi noi vom lansa noua carte, apar peste 50 de cărţi de poezie. Pe atunci editurile apăreau şi dispăreau peste noapte şi făceau bani buni recuperând nişe de piaţă inexistente sau rahitice pe vremea comunismului: romanul siropel de dragoste, SF-ul, pornografia, literatura gulagului, etc. Din păcate poezia nu fusese (foarte) vitregită de comunişti, aşa că nicio editură nu se arăta interesată să publice un tânăr poet. Eram cinci tineri blambeci care, pe lângă munca solitară de a scrie un vers reuşit unde sincer cred că din când în când înregistram victorii, trebuia să luptăm pe un teatru de război unde nu aveam niciun fel de competenţe (aici nu vreau să fiu răutăcios să enumăr competenţele respective)  pentru a reuşi să convingem o editură că merităm să fim băgaţi în seamă şi că avem ceva de spus. Din această perspectivă poate fi mai bine înţelesă şi apreciată strădania lui Dan Cipariu care s-a zbătut să apară Marfă. Precum şi gestul lui George Mihăiţă de a finanţa o carte de poezie.

Când te apropii, memorialistic, de o întâmplare din urmă cu 15 ani, amănuntele care par importante, relevante, se multiplică pentru tine, cel care ai făcut parte din întâmplare. Timpul care s-a scurs adaugă biografie fiecărui actor, astfel încât întâmplările de atunci par a prelua, hoţeşte, valoare din ce s-a întâmplat după, mai mult decât din ce s-a întâmplat atunci.

În felul acesta, amănuntul că prima dată când am vorbit cu nişte prieteni de ideea de a publica împreună o carte de versuri nu ar părea important dacă aş spune că prietenii aceştia erau Georogescu şi Ionescu. Interesant este însă dacă spun că ei erau Alexander Baumgarten şi Radu Carp. Nu prin ce erau ei atunci, ci prin ce au devenit astăzi (importanţi profesori universitari), în felul acesta mincinos, amintirea mea capătă relevanţă prin viitor şi prezent. Cred că, privind prin această cheie, a ceea ce au scris şi făcut colegii mei de volum după ce-am publicat împreună Marfă în 1996, se poate înţelege de ce Marfă e o carte foarte importantă cel puţin pentru mine. Şi ar trebui să fie la fel pentru toţi cititorii de poezie.

                                                                     Dan Pleşa

Din negura vremurilor

Imagine de la lansarea cărții Marfă, Studio Martin, 1996. De la stînga la dreapta: Gabriel Rusu, Dan Mircea Cipariu, Florin Dumitrescu, Sorin Gherguț, Dan Pleșa, Bogdan O. Popescu.

Marfa și eu. Sorin Gherguț

Ideea de a publica un volum colectiv plutea cumva în aer în grupul nostru de la cenaclul „Săgetătorul“, grup care îi includea și pe Alex Baumgarten și pe Radu Carp, nume sonore, astăzi, în sfera academică. Prima oară a fost formulată, dacă țin bine minte, la fosta berăria Gambrinus, prin 1988-89. Volumele colective erau la modă, datorită miticului Aer cu diamante (pe care l-am atins și deschis abia după 1992, la biblioteca de la Litere, dar din care citisem totuși fragmente citate în cărți de critică, la Eugen Simion şi alţii), fratelui său de la editura Litera de pe-atunci, Cinci, apoi Desantului... Cred că visam să scoatem un volum colectiv aşa cum alţii aspirau să-şi facă o formaţie. (În cazul optzeciştilor, volumele colective, tipărite pe speze proprii, fuseseră, poate, şi o soluţie de avarie – se publica greu altfel – dar, precum în cazul legii germane a purităţii berii, motivate la origine de penuria de grîu, ceva ivit şi din vicisitudine a devenit pe parcurs un element de blazon). Gîndul plutea, cum spuneam, în aer şi a rămas acolo vreo şase ani, interval în care s-au întîmplat multe în ţară. Nu mai ştiu cine dintre noi şi în ce context a resuscitat ideea, dar mi-aduc aminte că mi s-a părut cool. Prinsesem deja şi gustul: am debutat editorial în 1995 în alt volum colectiv, Tablou de familie (detalii infra). Ca program şi practică estetică, eram într-o perioadă amestecată. Ajunsesem cît de cît la zi cu lecturile, mă uitam la MTV la Beavis şi Butt-head, dar încă nu mă înduram să mă despart definitiv de unele reminiscenţe, cum să le zic, din pubertatea şi adolescenţa devenirii mele lirice. În Marfă am pus şi unele texte cu care nu m-aş fi încumetat să particip la Tablou de familie, nu pentru că nu mi se păreau destul de bune, ci fiindcă le simţeam cumva în disonanţă cu direcţia indusă de experienţele de la Cenaclul Litere. M-am simţit, aşadar, mai relaxat, într-un fel, în Marfă – cam aşa cum trăieşte, poate, un cîntăreţ de rock trecerea de la chitară electrică, pentru metale, la chitara acustică, de blues-uri şi balade. Astăzi, din grupajul meu din Marfă mi se pare că s-au învechit cum trebuie – ca un vin păstrat în condiţii optime – vreo trei-patru texte. Cîteva pot fi folosite, ca oţet nobil, la salate, iar unele – două, trei – sunt nerecomandate consumului.

Sorin Gherguț

După de cinci ori câte trei ani. Bogdan O. Popescu

Reîncărcăm Marfă după cincisprezece ani, nu după zece, nici după douăzeci . Ca și când fiecare dintre noi ar fi avut nevoie de trei ani de împliniri, de așteptare, de coacere. Care or fi fost anii mei? Care ai celorlalți? Unul dintre ai mei a fost sigur 1999, când am scos Poemul de gardă. 

În ceea ce mă privește, am ținut să apară această nouă antologie în primul rând pentru a dovedi că nu ne-au intrat fumurile în cap într-atât să nu mai putem sta, prietenește, ca pe vremuri, să bem o cafea la aceeași carte. Să ne considerăm egali în fața poeziei. După aceea, cred că e haios să arătăm în ce mod am evoluat fiecare de la prima noastră ieșire în lume. În tinerețe am făcut atât sporturi individuale cât și de echipă, astfel încât am învățat să mă simt bine în ambele ipostaze. În plus, cred că o antologie (mai ales reîncărcată) dă forță și reper unei generații de poeți. Nu mai zic că mă mândresc cu fiecare din ceilalți patru și le mulțumesc că m-au luat, atunci de mult, în această cinci într-o barcă (fără a mai socoti mulți prieteni care ne-au ajutat atât de mult de-a lungul timpului, cum sunt George Mihăiță, regretatul George Pruteanu, Gabriel Rusu, Florin Iaru, Mihai Zgondoiu).

Îmi amintesc vremurile în care ne-am cunoscut (of, elixir al tinereții prime...). Când eram eu șef de cenaclu la Săgetătorul , cu un an mai mare decât Cipariu și Pleșa și cu doi decât Gherguț (conta la vârsta aceea!).  Ne hârjoneam, ne tachinam, scriam diferit, atmosfera era însă provocatoare. Vroia, fiecare dintre noi, să fie cel mai bun. După mine a urmat la șefia cenaclului Cipariu, după care nu mai știu. Mărturisesc că planul inițial era ca Marfă să îl includă, alături de ceilalți patru, pe Alexander Baumgarten, nu pe mine. Nici până în ziua de azi nu am aflat clar de ce, în cele din urmă, m-au sunat pe mine și am acceptat imediat.

Iată acum poeme noi ale vechii echipe. Am văzut poze din vremea aceea, Pleșa a promis că le încarcă și aici, pe blog. M-am amuzat și m-am emoționat. Aveam niște haine ciudate. Izbitor cum semăna Gherguț cu John Lennon. Cipariu părea nu de douăzeci și patru, ci de șaisprezece ani. Eu aveam barbă. Dumitrescu avea un chip de elev bun și silitor, nu de textier revoltat. Pleșa era tuns ca elevii de atunci, nu avea plete.

Ne vom viconți bragelonnește  vreodată? Rămâne de văzut.

                                                          Bogdan O. Popescu

clanul Butoane loveşte din nou

nu ne putem abţine să nu vă arătăm prima cronică, de întîmpinare, din Academia Caţavencu. Ziarul încă umblă pe piaţă, nu şi pe net. noi am făcut o poză, iute-iute.

Florin Dumitrescu îşi aduce aminte cum a ajuns să participe la Marfă

     Pe la mijlocul anilor ’90 ajunsesem cunoscut ca textier al Sarmalelor Reci. Pe atunci eram mai implicat în activitatea trupei, eram anti-sistem (într-un moment în care puţini aveau curajul) şi (fără s-o vreau sau fără să-mi pese prea mult) eram postmodern! Toate aceste atribute făceau din mine un animal cultural intrigant şi atrăgător pentru intelectualii vremii, aşa cum aveau să fie mai tîrziu rapperii sau pictorul naiv Ion B... Evident, aveam de partea mea publicul tînăr, sincer şi direct în reacţii. Dar faptul că stîrnisem şi interesul „maeştrilor” m-a propulsat în altă ligă. Revistele literare au început să-mi publice lyrics-urile şi să mi le recenzeze, am ajuns să fiu studiat în masterate şi doctorate, am fost considerat un poet în toată puterea cuvîntului...

    Dan Mircea Cipariu ştia că eu scriu şi „poezie cultă”, îmi cunoştea tentativele în această direcţie şi mi le încuraja prieteneşte. Într-o zi mi-a spus: hai, gata, scoatem volum colectiv! Aşa că iată-mă debutând şi în volum, după ce apărusem în... album.

    

    M-am trezit într-o companie de tineri poeţi destul de... diversă, ca să nu zic eterogenă. Spre deosebire de optzeciştii pe care toţi cinci îi admiram şi îi epigonizam (şi care ne-au inspirat şi maniera de a debuta în... desant), noi nu împărtăşeam vreo platformă estetică sau axiologică. Eram, nu tocmai o pleiadă, un cvasi-curcubeu: cinci culori diferite într-un mănunchi care avea măcar meritul de a sări în ochi!

    

    Era important însă ca acea paletă lirică nouăzecistă să se dezvăluie lumii, într-o perioadă în care poezia tînără nu o ducea prea bine... Cipi dovedise încă de atunci intuiţie. Iar criticul Gabriel Rusu şi regretatul George Pruteanu, cei care au dotat volumul cu armătura teoretică, l-au confirmat: deşi veneam din lumi stilistice diferite, reprezentam un mood comun, un air du temps, un saeculum... În româneşte aş zice, cu toată ambiguitatea termenului „o fază”...

   

   Azi, după cinsprezece ani, trăim altă fază. Ne-am maturizat; inevitabil scriem mai bine; şi, ajutaţi de perspectiva timpului, ne conştientizăm mai bine afinităţile. Fiind toţi cinci perfecţionişti, am zis să reedităm experimentul... într-o marfă reîncărcată, mai bună şi, ca orice joc secund, mai pură.

                                                                    Florin Dumitrescu

invitaţie

Bogdan O. Popescu. După 15 ani

notă: fiecare şi-a redactat singur prezentarea la ambele cărţi. ne-am gândit că ar fi interesant cum se vedea fiecare acum 15 ani şi cum se vede astăzi.

Marfă:  

     Am respirat , am mers şi am scris pentru prima oară în Bucureşti. Destul de zvăpiat în copilărie şi destul de copil în adolescenţă, m-am simţit bine în adunările literare, unde am învăţat ironia spiritului fin cît şi umorul grosier, de gaşcă. Am alergat după modele, mi-am însuşit delimitrile şi am trecut cu tragism de şocul deziluziilor. Am iubit cu temperament, alunecînd uneori disperat pe treptele de marmoră ale inimii, ude de ploaia fragedă a primăverii. Alteori am urcat foarte sus, privind de acolo mărgeanul înstelat al nopţii şi zburînd, îngduit de aqripa cuvintelor.
      Cînd de aproape 25 de ori am simţit pmîntul dînd rotocol soarelui şi pentru mine, prin volumul de debut ”La revedere, prinţesă”, m-am hotărît să las în urmă (întru o mai precisă amintire), trăirile mele cele mai pline de avînt.
     Pierdut cîteodată de prieteni, dar întotdeauna regăsit în momentele fundamentale ale existenţelor noastre, mă aprind şi ies şi eu la taraba visurilor, în acest butic al fascinaţiei, să-mi vînd ”Marfa”. Poate fi cumpărată cu suflete oricît de mari, dar atenţie: nu dau restul. 

Marfă reîncărcată: 

    BOGDAN O. POPESCU s-a născut pe 8 martie 1971, în Bucureşti. A absolvit, în anul 1989, liceul „Gheorghe Lazăr” şi apoi, în anul 1996, Facultatea de Medicină din Capitală. Din 1997 lucrează ca medic neurolog la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti. A susţinut două teze de doctorat: la Bucureşti, în 2001, şi la Institutul Karolinska din Stockholm, Suedia, în 2004.

A debutat în presa literară în 1987, în Suplimentul Literar Artistic al Scânteii Tineretului (SLAST).

     Cărţi publicate (poeme): „La revedere, prinţesă!”, Editura Vinea, 1995 – carte distinsă cu Marele Premiu „Ion Vinea” pentru debut literar; „Marfă”, antologie colectivă (împreună cu Dan Mircea Cipariu, Florin Dumitrescu, Sorin Gherguţ şi Dan Pleşa), Editura Salut, 1996; „Poemul de gardă”, Editura Celsius, 1999; „Pisica neagră, pisica moartă” (împreună cu Traian T. Coşovei), Editura Crater, 2001; „Leul de după extravaganţe”, Editura Cartea Românească, 2002; „Maşinăria de uitare”, Editura Naţional, 2004, “Poeme în loc de tutun”, Editura Brumar, 2007, “Maratonul de poezie şi jazz”, antologie colectivă, Editura Tracus Arte, 2009, “Manifest.20 Revoluţie”, antologie colectivă, Editura Brumar, 2009, “Aerobiciclete”, Editura Brumar, 2010, “Om jag inte får tala med någon nu” (Dacă nu am cu cine vorbi acum), antologie colectivă, Editura Tranan, Stockholm, Suedia, 2011. „Viaţă de aruncat”, Editura Polirom, 2011, reprezintă debutul autorului în proză. 

     Este membru al Uniunii Scriitorilor din România din anul 2002.

 

Dan Pleşa. După 15 ani

notă: fiecare şi-a redactat singur prezentarea la ambele cărţi. ne-am gândit că ar fi interesant cum se vedea fiecare acum 15 ani şi cum se vede astăzi.

Marfă:  

     M-am născut acum 24 de ani într-o geroasă zi de iarnă. M-am dus la şcoală prima dată într-o zi de 15 septembrie, emoţionat, plin de bucurie, traversînd un maidan. Eram însoţit de mama mea. Mamă care întotdeauna s-a îngrijorat cînd întîrziam cu orele, rătcind în drum spre casă, pe maidanul acela, cel mai fantastic loc al copilăriei mele. De fapt, toată viaţa mea a fost o întîrziere continuă, ca şi aceast carte, care trebuia să apară altfel, de vreo 5-6 ani.
     În febra ultimilor ani am uitat din ce în ce mai mult să-mi pierd timpul. Am intrat în vîrtejul numit TELE 7 abc. Am realizat în ultimul an la acest post cîteva zeci de reportaje pline de ”imediat”. Dar a venit această întîmplare minunat ţi împreun cu prietenii mei îbcerc bucuria de a ”pierde din nou timpul” publicînd aceste poezii.

Marfă reîncărcată:

     DAN PLEŞA s-a născut în ianuarie 1972. Studii nefinalizate de jurnalism, licenţiat al UATC (fost ATF) în scenaristică şi critică de film.

     A fost câţiva ani jurnalist în presa TV, trecând pe la TELE7abc, Antena 1 şi PRO TV. Din 1998 a fost producător muzical pentru A&A Records, perioadă în care a promovat şi a colaborat cu artişti ca Alexandru Andrieş, Ada Milea, Vama Veche, Zdob şi Zdub, Stigma. Şi alţii.

     Din 2006 se numără printre fondatorii editurii Vellant, la care este momentan director executiv şi unde nu se ocupă deloc de poezie.

     A debutat in 1988 în revista Luceafarul. Apoi revistele S.L.A.S.T, Astra, Suplimentul Literar Artistic al Adevarului. Ultima dată publică în 1996 în volumul Marfă, alături de aceiaşi patru poeţi care îl insoţesc în această carte pe care acum o ţineţi în mână. 

 

Sorin Ghergut. După 15 ani

notă: fiecare şi-a redactat singur prezentarea la ambele cărţi. ne-am gândit că ar fi interesant cum se vedea fiecare acum 15 ani şi cum se vede astăzi.

Marfă:
A venit pe lume în 11 octombrie 1973 la spitalul Brâncovenesc. A locuit, copil fiind şi mai tîrziu puber, în cartierul bucureştean Drumul Taberei. Încercările literare din perioada şcolii generale descoperite şi încurajate de dirigintele şi, totodată, profesorul de matematică, domnul Mihai Rădulescu. Liceul la "Gheorghe Lazăr", perioadă în care participă, împreună cu Dan Pleşa, B.O.Popescu, Dan Cipariu, Răzvan Rădulescu, Alex. Baumgarten ş.a., la şedinţele cenaclului "Săgetătorul" condus de dl. profesor Tudor Opriş.

După o primă apariţie la poşta redacţiei, susţinută de dl. Mircea Iorgulescu în SLAST, debut, propriu-zis, tot în SLAST, cu o prezentare de Ion Băieşu. A mai publicat în Suplimentele literare de la "Tineretul liber" şi "Azi", "Adevărul literar şi artistic", "Echinox", "Literatură şi artă", "Litere nouă". Lecturi la cenaclurile Central şi Litere. Debut editorial în volumul "Tablou de familie împreună" cu Svetlana Cârstean, Răzvan Rădulescu, C.P.Bădescu şi T.O.Bobe.

Absolvent în 1996 al Facultăţii de Litere, secţia română-franceză.

Marfă reîncărcată:

SORIN GHERGUŢ s-a născut pe 11 octombrie 1973, în Bucureşti. A urmat, după Şcoala generală 205 din Drumul Taberei, Liceul „Gheorghe Lazăr“, într-o sală a căruia îi cunoaşte, la Cenaclul „Săgetătorul“, pe Dan Mircea Cipariu, Dan Pleşa, Bogdan O. Popescu, colegi în volumul colectiv Marfă (Editura Salut, 1996) şi infra. A publicat primele versuri în Suplimentul literar artistic al Scînteii Tineretului, în 1989, cu o prezentare semnată de Ion Băieşu. O parte dintre poemele pe care le-a citit, începând din 1992, la Cenaclul „Litere“, apar în volumul colectiv Tablou de familie (Editura Leka-Brâncuş, 1995), în care îi are alături pe T.O. Bobe, Svetlana Cârstean, Mihai Ignat, Cezar Paul-Bădescu, Răzvan Rădulescu şi, ca autor al prefeţei, pe Mircea Cărtărescu. În urma cîştigării în 1998 a concursului de debut „Aurelian Dumitraşcu“ îi este tipărit volumul Time Out (Editura Timpul, Iaşi). În 2011, îi este publicat, la Editura Pandora M, următorul volum de versuri, Orice (subintitulat uverturi & reziduuri). A fost tradus în turcă, cehă şi germană (ich bin ein ander ist bang, poesie aus Rumänien – antologie de poezie românească, cu Mircea Dinescu, Caius Dobrescu, Mariana Marin, Petre Stoica, Edition die horen, Bremerhaven, 2000).

Este absolvent al Facultăţii de Litere din cadrul Universităţii Bucureşti, Secţia română-franceză, şi al masteratelor Limba româna contemporană şi Lingvistică teoretică, la aceeaşi universitate.

AURA BĂRÎCĂ GHERGUȚ a absolvit Facultatea de Litere a Universităţii din Bucureşti, Secţia română-engleză, în 1998 şi masteratul de lingvistică Teoretică al aceleiaşi universităţi în 1999. Este lector la Universitatea Tehnică de Construcţii Bucureşti, Departamentul de Limbi Străine şi Comunicare, unde predă limba engleză din anul 2000. Din 2006 este secretar de redacţie al revistei Lettre Internationale, ediţia în limba română. A publicat studiul „Metaforă şi corporalitate în discursul media“ (Editura Paralela 45, 2009), volum care are la origine doctoratul susţinut la Universitatea „Lucian Blaga“ din Sibiu.

________________________

Florin Dumitrescu. După 15 ani

notă: fiecare şi-a redactat singur prezentarea la ambele cărţi. ne-am gândit că ar fi interesant cum se vedea fiecare acum 15 ani şi cum se vede astăzi.

Marfă:

     S-a născut pe 16 septembrie 1966 la Bucureşti. Absolvent al Facultăţii de Limbi şi Literaturi Străine a Universităţii Bucureşti, secţia italiană-franceză.
     Din 1990 - colaborează cu articole la diverse publicaţii; are contribuţii constante la săptămînalul Dilema.
     1991 - îi apar primele versuri în Caţavencu (poezia Interior) şi în Prostituţia (un sonet pornografic).
     1991-1993 - scrie texte de cîntecepentru grupurile rock Timpuri Noi şi Secret; are o scurtă experienţă televizuală, ca redactor la posturileblocale Soti şi Sigma şi colaborator al TVR.
      Din 1993 - textier al grupului Sarmalele Reci.
1994 - publică primele traduceri în Dilema şi Viaţa Românească.
      Din 1995 - redactor publicitar (copywriter) la agenţia Ideas Inc., ţine şi o cronică a publicităţii în Dilema.

Marfă reîncărcată:

     Se naşte în 1966 în Bucureşti.

    1987: debutează în presă la o publicaţie studenţească. Absolvă două facultăţi, un masterat, începe trei doctorate şi abandonează două, predă italiană, retorică şi teoria argumentării.

     1994: e angajat copywriter. Lucrează în timp la diverse agenţii de publicitate.

     1999: primeşte ultimatum de la agenţie: „ori la facultate, ori aici”. Alege publicitatea.

     Debutează ca textier cu Timpuri Noi în 1992. Devine cunoscut cu Sarmalele Reci, cărora le scrie toate textele din 1993 încoace.

     Din 1999, colaborează sporadic şi cu Direcţia 5.

       Debutează cu „poezie cultă” în 1996, în volumul Marfă (alături de Dan Mircea Cipariu, Sorin Gherguţ, Dan Pleşa şi B.O. Popescu).
     Obţine, în 1997, Premiul ASB pentru debut în poezie cu Ana are mere (Cartea Românească) şi revine, după o absenţă de treisprezece ani, cu ÎNcîntece (Vinea 2010).  

Dan Mircea Cipariu. După 15 ani

notă: fiecare şi-a redactat singur prezentarea la ambele cărţi. ne-am gândit că ar fi interesant cum se vedea fiecare acum 15 ani şi cum se vede astăzi.

Marfă:
     Soarta a făcut să vad lumina zilei la 7 septembrie 1972, într-un spital din Bucureşti, oraşul în care devine, într-o ordine neîntîmplătoare, pionier, utecist, poet şi jurnalist cu toată experienţa post-revoluţionară.
     După Piaţa Universităţii (redactor-şef-adjunct, pînă la venirea minerilor în iunie 1990, cînd dispare această revistă), Tineretul Liber (împreună cu colegul Romeo Neacşu se află ca reporter de război pe frontul din Iugoslavia - 1993; realizatorul unei pagini de mare succes în acest cotidian - Dictatura Adolescenţilor), trudeşte, ca redactor-şef, la revistele Salut şi Univers Paranormal (din ianuarie 1994).
      Devenirea poetică o datorează prof. dr. Tudor Opriş, conducătorul cenaclului Săgetătorul, şi criticului literar Gabriel Rusu (care îi acordă spaţiu publicistic în Suplimentul Literar al Tineretului Liber, săptămînal de cultură unde, de altfel, a debutat cu poeme). A mai publicat în suplimentul literar al cotidianului Azi şi în Adevărul Literar şi Artistic. Este iniţiatorul Cenaclului de Marţi, organizat de revista Salut şi Clubul UNESCO-Adolescenţii.
      Formaţia universitară şi-o desăvîrşeşte ca student, în anul III, al Şcolii Superioare de Jurnalistică.
      Lui George Mihăiţă, şeful şi prietenul său, îi mulţumeşte pentru că l-a susţinnut artistic, pierzînd bani prin tipărirea acestei antologii.
 

Marfă reîncărcată:

    DAN MIRCEA CIPARIU s-a născut la 7 septembrie 1972 în Bucureşti. Este absolvent al Şcolii Superioare de Jurnalistică din Bucureşti şi licenţiat al Universităţii Bucureşti, Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării. Debutează în presa literară în 1988 (SLAST), debutul editorial se petrece, în 1999, cu volumul „Hai să ne-ntâlnim pe site sâmbătă seara” (Editura Libra).

     Membru al Uniunii Scriitorilor din România. În 2009, a fost reales pentru un al doilea mandat preşedinte al secţiei de Poezie – Asociaţia Scriitorilor Bucureşti. În 2007, volumul său de poeme „Tsunami”, Editura Brumar, 2006, a primit Premiul Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti. În 2008, a iniţiat şi coordonat proiectul SCRIITORI PE CALEA REGALĂ, iar în 2009, 2010 şi 2011 proiectul MARATONUL DE POEZIE ŞI JAZZ. În 2011, de Ziua Culturii Naţionale, a iniţiat şi coordonat Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de Poezie a anului 2010. Este fondatorul şi preşedintele Asociaţiei EURO CULTURART, asociaţie care a organizat, printre altele, Bienala Internaţională de Gravură Experimentală, ediţia a III-a, 29 martie-27 aprilie 2008, Centrul Cultural Palatele Brâncoveneşti,www.experimentalproject.ro, 4X4. Instalaţia de cARTE – http://4×4project.blogspot.com/. EURO CULTURART deţine o galerie dedicată tinerilor artişi vizuali europeni – Atelier 030202 – www.atelier030202.blogspot.com – coordonată de graficianul Mihai Zgondoiu. Este publisher al www.AgenţiadeCarte.ro, spaţiu virtual unde sunt prezentate la zi evenimentele de carte şi artă.