am fost puşi în top 5 al preferinţelor la Gaudeamus

pe Bookaholic aveţi o trecere în revistă destul de cuprinzătoare a cărţilor lansate la Gaudeamus anul acesta.

reportajul Mădălinei Georgescu se încheie cu un pasaj care ne-a plăcut mult, şi pe care ne permitem să-l reproducem, şi veţi înţelege de ce.

"Concluzii? Cam greu: nu vorbim de ce a cumpărat o nișă, ci o mulțime foarte variată. Și așa cum cărțile practice ocupă un previzibil loc important, romanele polițiste pe al lor, sf-urile idem, la fel și cele mai promovate sau cărți-eveniment ale anului (un exemplu e Sanctus, un altul e Aleph, al lui Coelho, la polul opus e Cartea Roșie) completează tabloul. Cât despre noi, am răsfoit multe noutăți, iar un top 5 la minut le-ar include pe: Speranțe și Perspective, de Noam Chomsky, Marfă Reîncărcată, Versez al lui Iv, Jurnalul lui Anne Frank, Litera din Scrisoare Misterioasă, de Alex Leo Șerban."

RECLAMA

în redacţie la Salut, alegeam titlul MARFĂ

mai tineri:

extrase din presa de acum 16 ani

poate nu vă vine să credeţi, însă pe vremea aceea revistele pentru adolescenţi publicau poezie.

aveţi un link, la ZUM

căreia îi mulţumim că păstrează ziare vechi.

MARFĂ şi/sau Calea Literaturii!

După câţiva ani de redactor-şef al revistei pentru adolescenţi "Salut", patronată de marele actor George Mihăiţă, şi de redactor-şef la celelalte publicaţii ale Trustului Salut, "Univers paranormal" (prima revistă de gen din România pe care am realizat-o împreună cu scriitorii Ion Hobana, Vasile Andru, Gabriel Rusu şi Dănuţ Ungureanu) şi "Sexualitatea" ( o revistă realizată împreună cu Societatea de Educaţie Sexuală din România, cu Aurora Liiceanu coordonator din partea acestei importante organizaţii!), după ani în care energia mea intelectuală părea că mă îndepărtează tot mai mult de poezie, ajunsesem să trăiesc un coşmar povestit de Traian T. Coşovei. În fiecare noapte, îmi bătea cineva la uşă. Întrebam cine-i şi mi se răspundea sec: "Sunt eu, Ratarea!". Credeam că jurnalismul pe care îl practicam cu toată forţa mă va rata ca poet. Aşa că ideea de a recupera spaţiul pierdut pentru literatură, între 1990 şi 1996, m-a pus în situaţia unei restructurări identitare. Ori continui cu jurnalismul şi spun adio scrisului literar profesionist, ori aleg calea literaturii, cu toate greutăţile materiale pe care această cale o presupune!

Am făcut câţiva paşi premergători eliberării de jurnalismul dezenergizant. Am iniţiat un cenaclcu, Cenaclul de Marţi, cu Mircea Nedelciu, Traian T. Coşovei şi Gabriel Rusu ca invitaţi speciali. În revista "Salut" am promovat, în pagina "Sub teiul lui Eminescu", un titlu dat de Marin Sorescu, lecturile de la Cenaclul de Marţi şi textele primite de la corespondenţii "Salut" (printre ei Răzvan Ţupa!). Obsesia literaturii devenise a doua mea natură!

Înainte de 1989, frecventasem cu religioziate, sâmbătă de sâmbătă, Cenaclul "Săgetătorul" condus de profesorul Tudor Opriş, cu şedinţele sale de la Liceul "Gheorghe Lazăr" din Bucureşti, care se prelungeau prin grădina Cişmigiului, la "Monte Carlo", pe atunci cofetărie, la un choix à la creme. Cenaclul avea un preşedinte din rândul elevilor. Când am ajuns eu la Cenaclu, preşedinte era Bogdan O. Popescu, pe atunci un adolescent cu jeanși şi geacă de piele, fapt care îl remarca şi mai mult în ochii fetelor. El făcea parte dintr-o generaţie de aur a Cenaclului, împreună cu Răzvan Rădulescu (da, e chiar romancierul, scenaristul şi regizorul cu acelaşi nume!), Ionuţ Cîrjan (singurul adolescent care avea un volum de poeme, cu o recomdare de Traian T. Coşovei), Marius Stoian sau Napoleon Helmis. După Bogdan O. Popescu, am fost ales eu preşedinte de către colegi precum Alexander Baumgarten, Dan Pleşa, Sorin Gherguţ. Între generaţia Popescu şi generaţia Baumgarten-Gherguţ-Pleşa exista o rivalitate firească. Eu eram tampon între aceste grupuri literare, chiar dacă am fost, deseori, criticat pentru "diplomaţia" mea. Împreună cu Baumgarten, Gherguţ şi Pleşa am pus la cale, încă din 1989, o antologie de patru, după "Cinciul" optzecist. Am discutat despre textele noastre, dar, după 1989, nu a mai fost timp de... poezie. Baumgarten a plecat la Cluj, unde a făcut o remarcabilă carieră universitară, şi ceilalţi trei am intrat în morişca "capitalismului de cumetrie".
Obsesia de a nu mă rata ca scriitor m-a îndemnat să reiau legăturile cu colegii mei de generaţie. Baumgaten, Gherguţ şi Pleşa mi-au trimis textele pentru antologia căreia nu-i găsisem titlu. În acea vreme, la mare modă era trupa "Sarmalele reci" pentru textele scrise de Florin Dumitrescu. Pe Florin Dumitrescu îl ştiam şi din poemele publicate în "Art Panorama", revista condusă de Dan Silviu Boerescu. Îmi plăceau foarte mult poemele ludice ale lui Florin Dumitrescu şi, astfel, l-am propus lui Gherguţ şi Pleşa să ne fie coleg de antologie. În august 1996, m-am întâlnit la Costineşti, după câţiva ani, cu Bogdan O. Popescu, cu barba care îi crescuse peste ani. Au fost câteva zile de neuitat, cu reportofonul prin staţiune punând cele mai incredibile întrebări studentelor şi celor ce ne ieşeau în cale. Au fost zile de improvizaţie poetică şi de scris poeme dialogice. Poezia lui Popescu era ca o iederă stilistică de neoprit care acoperea sticle de bere, parfumuri de damă, brichete ce explodau sub privirile hipnotizate ale unor yogine.

Întors din Bucureşti, cu textele lui Popescu pe masă, am ajuns la concluzia că poemele lui Baumgarten erau dintr-o lume ingenuă care îmi părea că nu închide cercul antologiei noastre. Aşa s-a întâmplat că în locul lui Alex. Baumgartem a apărut Bogdan O. Popescu, la propunerea mea. Florin Dumitrescu a venit cu ideea genială a titlului, "MARFĂ", cuvânt de argou pentru mulţi adolescenţi români. Dumitrescu era obsedat de şabloanele de limbaj şi de extinderea lor în poezie şi publicitate. Au mai fost propuse titluri precum "Extra", "Super", dar ele au fost să fie numai pentru lumea publicitară.

Pe 23 septembrie 1996, George Mihăiţă a împlint 50 de ani. El a venit cu frumoasa idee ca de ziua lui să facă un cadou adolescenţilor şi tinerilor, o carte de poezie a Editurii Salut, antologia "Marfă". La Studio Martin a fost o lansare de gală, cu invitaţi precum Adrian Sârbu şi Janine, Dan Piţa, Irina Movilă, Vladimir Găitan, Aurora Liiceanu, Dan Chişu, Vlad Enăchescu, Silvia Dumitrescu, Octave, Beatrice Vornicu, Iolanda Bellu, colegii şi colaboratorii mei de la Trustul ”Salut” - Roxana Iliescu, Romeo Neacşu, Tudor Mihăiţă, Dănuţ Ungureanu, Ion Hobana, Simona Ioniţă, Olivia Sgarbură, Amana Oişteanu, Olivia Pareşcura.

"Marfă" a reprezentat pentru mine revelaţia că pot exista în literatură/prin literatură. După câteva luni de zile, mi-am dat demisia de la "Salut", după ce coordonasem toate procedurile de achiziţie ale revistei de către Media Pro şi după ce refuzasem un post de coordonare în noua firmă creată. Am ales Calea Literaturii. Se pare că nu am greşit!
 

Dan Mircea CIPARIU

marfă, la 15 ani distanţă

Sunt greu de înţeles anii 90-95 pentru cei care i-au trăit, şi greu de imaginat pentru cei care nu-i mai ţin minte, sau, prea tineri, nu i-au apucat.  Era o perioadă în care lumea sărăcea văzând cu ochii, inflaţia topea orice brumă de economii, reperele valorice se aşezau pe alte planuri, mereu în schimbare. Era şi un timp în care lumea credea că una dintre soluţii era să faci bani, şi unii se îmbogăţeau peste noapte. (Abia acum,  cu criza, oamenii au înţeles că banii se pot pierde la fel de uşor, peste noapte). 

E greu de inţeles ce valoare, cel puţin pentru noi, cei 5, aproape sacră, avea în acel moment  înţelesul verbului a publica. A debuta într-o carte.  E greu de înţeles astăzi, când numai la editura Brumar, anul acesta, la târgul unde şi noi vom lansa noua carte, apar peste 50 de cărţi de poezie. Pe atunci editurile apăreau şi dispăreau peste noapte şi făceau bani buni recuperând nişe de piaţă inexistente sau rahitice pe vremea comunismului: romanul siropel de dragoste, SF-ul, pornografia, literatura gulagului, etc. Din păcate poezia nu fusese (foarte) vitregită de comunişti, aşa că nicio editură nu se arăta interesată să publice un tânăr poet. Eram cinci tineri blambeci care, pe lângă munca solitară de a scrie un vers reuşit unde sincer cred că din când în când înregistram victorii, trebuia să luptăm pe un teatru de război unde nu aveam niciun fel de competenţe (aici nu vreau să fiu răutăcios să enumăr competenţele respective)  pentru a reuşi să convingem o editură că merităm să fim băgaţi în seamă şi că avem ceva de spus. Din această perspectivă poate fi mai bine înţelesă şi apreciată strădania lui Dan Cipariu care s-a zbătut să apară Marfă. Precum şi gestul lui George Mihăiţă de a finanţa o carte de poezie.

Când te apropii, memorialistic, de o întâmplare din urmă cu 15 ani, amănuntele care par importante, relevante, se multiplică pentru tine, cel care ai făcut parte din întâmplare. Timpul care s-a scurs adaugă biografie fiecărui actor, astfel încât întâmplările de atunci par a prelua, hoţeşte, valoare din ce s-a întâmplat după, mai mult decât din ce s-a întâmplat atunci.

În felul acesta, amănuntul că prima dată când am vorbit cu nişte prieteni de ideea de a publica împreună o carte de versuri nu ar părea important dacă aş spune că prietenii aceştia erau Georogescu şi Ionescu. Interesant este însă dacă spun că ei erau Alexander Baumgarten şi Radu Carp. Nu prin ce erau ei atunci, ci prin ce au devenit astăzi (importanţi profesori universitari), în felul acesta mincinos, amintirea mea capătă relevanţă prin viitor şi prezent. Cred că, privind prin această cheie, a ceea ce au scris şi făcut colegii mei de volum după ce-am publicat împreună Marfă în 1996, se poate înţelege de ce Marfă e o carte foarte importantă cel puţin pentru mine. Şi ar trebui să fie la fel pentru toţi cititorii de poezie.

                                                                     Dan Pleşa

Din negura vremurilor

Imagine de la lansarea cărții Marfă, Studio Martin, 1996. De la stînga la dreapta: Gabriel Rusu, Dan Mircea Cipariu, Florin Dumitrescu, Sorin Gherguț, Dan Pleșa, Bogdan O. Popescu.