în redacţie la Salut, alegeam titlul MARFĂ

mai tineri:

După de cinci ori câte trei ani. Bogdan O. Popescu

Reîncărcăm Marfă după cincisprezece ani, nu după zece, nici după douăzeci . Ca și când fiecare dintre noi ar fi avut nevoie de trei ani de împliniri, de așteptare, de coacere. Care or fi fost anii mei? Care ai celorlalți? Unul dintre ai mei a fost sigur 1999, când am scos Poemul de gardă. 

În ceea ce mă privește, am ținut să apară această nouă antologie în primul rând pentru a dovedi că nu ne-au intrat fumurile în cap într-atât să nu mai putem sta, prietenește, ca pe vremuri, să bem o cafea la aceeași carte. Să ne considerăm egali în fața poeziei. După aceea, cred că e haios să arătăm în ce mod am evoluat fiecare de la prima noastră ieșire în lume. În tinerețe am făcut atât sporturi individuale cât și de echipă, astfel încât am învățat să mă simt bine în ambele ipostaze. În plus, cred că o antologie (mai ales reîncărcată) dă forță și reper unei generații de poeți. Nu mai zic că mă mândresc cu fiecare din ceilalți patru și le mulțumesc că m-au luat, atunci de mult, în această cinci într-o barcă (fără a mai socoti mulți prieteni care ne-au ajutat atât de mult de-a lungul timpului, cum sunt George Mihăiță, regretatul George Pruteanu, Gabriel Rusu, Florin Iaru, Mihai Zgondoiu).

Îmi amintesc vremurile în care ne-am cunoscut (of, elixir al tinereții prime...). Când eram eu șef de cenaclu la Săgetătorul , cu un an mai mare decât Cipariu și Pleșa și cu doi decât Gherguț (conta la vârsta aceea!).  Ne hârjoneam, ne tachinam, scriam diferit, atmosfera era însă provocatoare. Vroia, fiecare dintre noi, să fie cel mai bun. După mine a urmat la șefia cenaclului Cipariu, după care nu mai știu. Mărturisesc că planul inițial era ca Marfă să îl includă, alături de ceilalți patru, pe Alexander Baumgarten, nu pe mine. Nici până în ziua de azi nu am aflat clar de ce, în cele din urmă, m-au sunat pe mine și am acceptat imediat.

Iată acum poeme noi ale vechii echipe. Am văzut poze din vremea aceea, Pleșa a promis că le încarcă și aici, pe blog. M-am amuzat și m-am emoționat. Aveam niște haine ciudate. Izbitor cum semăna Gherguț cu John Lennon. Cipariu părea nu de douăzeci și patru, ci de șaisprezece ani. Eu aveam barbă. Dumitrescu avea un chip de elev bun și silitor, nu de textier revoltat. Pleșa era tuns ca elevii de atunci, nu avea plete.

Ne vom viconți bragelonnește  vreodată? Rămâne de văzut.

                                                          Bogdan O. Popescu

Bogdan O. Popescu. După 15 ani

notă: fiecare şi-a redactat singur prezentarea la ambele cărţi. ne-am gândit că ar fi interesant cum se vedea fiecare acum 15 ani şi cum se vede astăzi.

Marfă:  

     Am respirat , am mers şi am scris pentru prima oară în Bucureşti. Destul de zvăpiat în copilărie şi destul de copil în adolescenţă, m-am simţit bine în adunările literare, unde am învăţat ironia spiritului fin cît şi umorul grosier, de gaşcă. Am alergat după modele, mi-am însuşit delimitrile şi am trecut cu tragism de şocul deziluziilor. Am iubit cu temperament, alunecînd uneori disperat pe treptele de marmoră ale inimii, ude de ploaia fragedă a primăverii. Alteori am urcat foarte sus, privind de acolo mărgeanul înstelat al nopţii şi zburînd, îngduit de aqripa cuvintelor.
      Cînd de aproape 25 de ori am simţit pmîntul dînd rotocol soarelui şi pentru mine, prin volumul de debut ”La revedere, prinţesă”, m-am hotărît să las în urmă (întru o mai precisă amintire), trăirile mele cele mai pline de avînt.
     Pierdut cîteodată de prieteni, dar întotdeauna regăsit în momentele fundamentale ale existenţelor noastre, mă aprind şi ies şi eu la taraba visurilor, în acest butic al fascinaţiei, să-mi vînd ”Marfa”. Poate fi cumpărată cu suflete oricît de mari, dar atenţie: nu dau restul. 

Marfă reîncărcată: 

    BOGDAN O. POPESCU s-a născut pe 8 martie 1971, în Bucureşti. A absolvit, în anul 1989, liceul „Gheorghe Lazăr” şi apoi, în anul 1996, Facultatea de Medicină din Capitală. Din 1997 lucrează ca medic neurolog la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti. A susţinut două teze de doctorat: la Bucureşti, în 2001, şi la Institutul Karolinska din Stockholm, Suedia, în 2004.

A debutat în presa literară în 1987, în Suplimentul Literar Artistic al Scânteii Tineretului (SLAST).

     Cărţi publicate (poeme): „La revedere, prinţesă!”, Editura Vinea, 1995 – carte distinsă cu Marele Premiu „Ion Vinea” pentru debut literar; „Marfă”, antologie colectivă (împreună cu Dan Mircea Cipariu, Florin Dumitrescu, Sorin Gherguţ şi Dan Pleşa), Editura Salut, 1996; „Poemul de gardă”, Editura Celsius, 1999; „Pisica neagră, pisica moartă” (împreună cu Traian T. Coşovei), Editura Crater, 2001; „Leul de după extravaganţe”, Editura Cartea Românească, 2002; „Maşinăria de uitare”, Editura Naţional, 2004, “Poeme în loc de tutun”, Editura Brumar, 2007, “Maratonul de poezie şi jazz”, antologie colectivă, Editura Tracus Arte, 2009, “Manifest.20 Revoluţie”, antologie colectivă, Editura Brumar, 2009, “Aerobiciclete”, Editura Brumar, 2010, “Om jag inte får tala med någon nu” (Dacă nu am cu cine vorbi acum), antologie colectivă, Editura Tranan, Stockholm, Suedia, 2011. „Viaţă de aruncat”, Editura Polirom, 2011, reprezintă debutul autorului în proză. 

     Este membru al Uniunii Scriitorilor din România din anul 2002.